1. Pericolul electrocutării şi măsurile de profilaxie a electrotraumatismului

Pericolul electrocutării la exploatarea instalaţiilor electrice este determinat de aceea, că părţile conductoare sau corpurile maşinilor ce au nimerit sub tensiune în rezultatul unor defecte de izolaţie nu emit semnale, care ar preîntâmpina omul despre pericol. Reacţia omului la curentul electric apare doar după trecerea lui prin corpul uman.

Valoarea curentului ce se scurge prin corpul omului este factorul principal de care depinde rezultatul electrocutării: cu cât este mai mare curentul, cu atât este mai periculoasă acţiunea lui.

Omul începe să simtă curentul ce se scurge prin corp la valori relativ mici – 0,5…1,5 mA, numit curent simţit. Curentul cu valoarea de 10…15 mA la scurgere prin corp provoacă contracţii involuntare ale muşchilor mâinilor şi omul nu se poate elibera sine stătător de contactul cu părţile conductoare. Curentul cu asemenea valoare poartă denumirea de curent de reţinere sau curent de contracţie.

Curenţii cu valoarea de 50…80 mA sunt numiţi curenţi de fibrilaţie, deoarece la scurgerea lor prin corp încep să lucreze haotic inima şi plămânii şi poate avea loc oprirea activităţii lor.

Curentul cu valoarea mai mare de 100 mA este considerat curent mortal.

Cunoscând pericolul acţiunii curentului electric asupra organismului uman în activitatea de producţie sunt utilizare un şir de măsuri şi mijloace de protecţie cu caracter organizatoric şi tehnic.

Principalele măsuri organizatorice sunt:

– îngrădirea părţilor conductoare sau amplasarea acestora la înălţimi inaccesibile;

– folosirea tensiunilor reduse (42, 36, 24, 12 V);

– separarea electrică a reţelelor în sectoare scurte cu L = 2…6 m cu ajutorul transformatoarelor de separare;

– folosirea sistemelor de blocare, de semnalizare, a placardelor avertizoare;

– folosirea mijloacelor individuale de protecţie.

Măsurile tehnice de bază sunt:

– izolarea părţilor conductoare (ordinară, dublă, sporită, suplimentară);

– protecţia prin legare la pământ – unirea în mod voit cu priza de pământ a părţilor metalice ale instalaţiilor electrice (IE), care în mod normal nu se află sub tensiune, dar care pot nimeri sub tensiune din cauza unor defecte de izolaţie;

– protecţia prin legare la conductorul de nul – unirea în mod voit a părţilor metalice ale IE, care în mod normal nu se află sub tensiune, cu firul nul de protecţie direct legat la pământ;

– deconectarea de protecţie – se foloseşte frecvent în reţelele cu punctul neutru izolat.

  1. 2. Definirea electrotraumei şi factorii ce influenţează rezultatul electrocutării

Electrotrauma cauzată de influenţa curentului electric sau a arcului electric poate fi rezultatul:

– atingerii de una din fazele sub tensiune a omului neizolat de pământ;

– atingerii simultane de două faze sau borne ale instalaţiei electrice ce se află sub tensiune;

– apropierii omului la distanţă periculoasă în instalaţiile cu tensiunea mai mare de 1000V;

– conectării omului la „tensiunea de pas” în zonele de scurgere a curentului la sol;

– influenţei electricităţii atmosferice în timpul descărcărilor atmosferice;

– influenţei arcului electric;

– eliberării persoanei ce se află sub acţiunea curentului electric.

Rezultatul electrocutării depinde de un şir de factori, determinanţi fiind:

1) puterea curentului electric;

2) rezistenţa corpului uman;

3) durata acţiunii curentului;

4) genul curentului (alternativ sau continuu);

5) frecvenţa curentului;

6) calea curentului prin corp;

7) starea fiziologică a omului;

8) starea mediului înconjurător.

  1. Cauzele electrotraumatismului în activitatea de producţie

Analiza accidentelor produse de curentul electric a permis determinarea următoarelor cauze a lor:

– încălcarea regulilor de construcţie a instalaţiilor electrice, regulilor de exploatare a lor, cerinţelor normelor şi regulilor de securitate;

– organizarea incorectă a muncii;

– lucrul maşinilor şi mecanismelor în zonele de protecţie a reţelelor electrice;

– atingerea părţilor metalice ce au nimerit sub tensiune în rezultatul unor defecte de izolaţie;

– folosirea utilajului electric, conductoarelor, cablurilor, sculelor electrice defectate;

– repararea conductorului neutru fără deconectarea reţelei monofazice;

– executarea lucrărilor în instalaţiile ce se află sub tensiune;

– folosirea tipurilor de conductoare şi cabluri ce nu corespund tensiunilor utilizate, punerea incorectă a lor sub tensiune;

– alimentarea mai multor consumatori de la un dispozitiv de pornire cu protecţie prin siguranţe calculate pentru cel mai puternic consumator;

– executarea dispozitivului de punere la pământ cu abateri de la normele tehnice, ruperea conductorului de legare la pământ, legarea incorectă la pământ a conductorului nul;

– lăsarea sub tensiune a consumatorilor în timpul liber;

– executarea lucrărilor fără mijloace individuale de protecţie împotriva electrocutărilor sau folosirea mijloacelor cu termenul de probare expirat;

– abandonarea probărilor periodice a utilajului, a controlului rezistenţei izolaţiei şi dispozitivului de punere la pământ;

– instruirea necalitativă, controlul întârziat al cunoştinţelor şi atribuirea grupelor de calificare vizând tehnica securităţii personalului ce deserveşte instalaţiile electrice.

Majoritatea accidentelor se produc în instalaţiile cu tensiunea până la 1000 V, care au o răspândire mai largă şi sunt deservite de un personal mai puţin calificat.

  1. Acţiunea fiziologică a curentului electric asupra organismului uman

Trecând prin corpul omului, curentul electric provoacă acţiune termică, electrolitică şi biologică.

Acţiunea termică se manifestă în arsuri ale unor sectoare ale corpului, încălzirea vaselor sangvine, nervilor şi ţesuturilor precum şi a organelor interne.

electrolitică se manifestă în descompunerea plasmei sângelui şi altor lichide ale corpului ce duce la schimbări esenţiale a componenţei fizico – chimice a lor.

Acţiunea biologică este un proces specific deosebit, caracteristic doar pentru materia vie.

Ea se manifestă în excitarea ţesuturilor vii ale organismului (lucru însoţit de contracţii involuntare ale muşchilor), precum şi în dereglarea proceselor bioelectrice interne ce decurg întrun organism sănătos şi strâns legate de funcţiile principalelor organe vitale (inima, plămânii ş.a.).

Ca rezultat se poate întrerupe activitatea inimii şi plămânilor. Această acţiune poate fi directă, atunci când curentul se scurge nemijlocit prin aceste ţesuturi şi reflectorii, adică prin intermediul sistemului nervos central, când calea curentului electric este în afară acestor ţesuturi.

Diversitatea acţiunilor curentului electric adeseori duce la diferite traume electrice, care condiţional pot fi reduse la traume de două feluri: traume electrice locale şi generale (şocul electric).

Traumele electrice locale – afecţiuni locale ale ţesuturilor organismului clar evidenţiate, cauzate de acţiunea curentului sau arcului electric. Sunt cunoscute următoarele traume electrice locale: arsuri electrice, semne electrice, metalizarea pielii, afecţiuni mecanice şi oftalmia electrică.

Şocul electric este excitarea ţesuturilor vii ale organismului provocată de scurgerea curentului electric prin corp şi însoţită de contracţii involuntare ale muşchilor. Sunt stabilite următoarele patru grade ale şocului electric:

I – contracţii convulsive ale muşchilor fără pierdere de cunoştinţă;

II – contracţii convulsive cu pierdere de cunoştinţă, dar cu păstrarea lucrului inimii şi plămânilor;

III – pierderea cunoştinţei şi dereglarea activităţii inimii sau plămânilor (sau şi a inimii şi a plămânilor);

IV – moartea clinică, adică lipsa respiraţiei şi circulaţiei sângelui.

  1. Clasificarea încăperilor şi locurilor de muncă conform pericolului de electrocutare

Mediul înconjurător şi împrejurările pe şantiere, în secţii, încăperi şi la întreprinderile din diverse domenii ale industriei sporesc sau reduc pericolul electrocutării.

Pornind de la aceasta în „Regulile de construcţie a instalaţiilor electrice” toate încăperile se grupează după pericolul electrocutării în trei clase:

  1. Încăperi cu pericol înalt de electrocutare, caracterizate de una din următoarele condiţii ce creează acest pericol:

– umiditatea relativă depăşeşte 75 %;

– prezenţa prafului conductibil în aer;

– prezenţa pardoselilor conductibile (din metal, pământ, beton armat, cărămidă, etc.);

– temperatura înaltă (T>30 oC timp îndelungat);

– posibilitatea atingerii simultane de către om a construcţiilor metalice ale clădirilor, aparatelor tehnologice, mecanismelor ş.a., ce au legătură bună cu pământul – pe de o parte, şi a corpurilor metalice ale instalaţiilor electrice -pe de altă parte.

  1. Încăperi extrem de periculoase, caracterizate de prezenţa uneia din următoarele condiţii ce creează acest pericol:

– umiditatea relativă excesivă de cca 100 %, (tavanul, pereţii, pardoseala şi obiectele din încăpere sunt acoperite cu picături de apă);

– mediu chimic activ (coroziv), in care după condiţiile de producţie timp

îndelungat se află vapori sau gaze de substanţe chimice, care formează depuneri ce influenţează distructiv asupra izolaţiei şi părţilor conductoare;

– prezenţa simultană a doua şi mai multe condiţii în orice combinaţie, nominalizate la clasa I.

  1. Încăperi fără pericol înalt de electrocutare, în care lipsesc condiţiile enumerate la clasele I şi II de încăperi.
  1. Acordarea primului ajutor în cazul electrocutării

Ajutorul acordat la timp în cazul electrocutării permite de a păstra viaţa accidentatului.

Acest ajutor trebuie acordat imediat (până la sosirea medicului), deoarece orice întârziere poate avea urmări ireparabile.

Primul ajutor constă din două etape: eliberarea accidentatului de sub influenţa curentului electric şi acordarea ajutorului medical.

Eliberarea accidentatului de sub influenţa curentului poate fi efectuată prin câteva procedee. Cel mai simplu şi sigur procedeu este deconectarea sectorului de reţea sau a instalaţiei electrice defectate cu ajutorul întrerupătorului. Dacă acest lucru nu poate fi efectuat rapid, atunci la tensiuni până la 1000 V se poate tăia conductorul cu un topor cu mânerul din lemn uscat, accidentatul poate fi tras de haină (dacă ea este uscată şi desprinsă de corp), spre exemplu de poala scurtei, paltonului, sacoului sau de gulerul acestora, făcând acest lucru cu o singură mână, evitând atingerea obiectelor metalice înconjurătoare şi a părţilor neacoperite ale corpului.

Accidentatul poate fi scos şi de haina lipită de corp însă în acest caz persoana care acordă ajutor trebuie să-şi izoleze bine mâinile, deoarece încălţămintea şi îmbrăcămintea pot fi umede, conducând curentul. Pentru izolarea mâinilor trebuie îmbrăcate mănuşi dielectrice. Din lipsă de timp mâinile se pot înfăşura cu un fular, se pot trage pe mâini mânecile sacoului sau se poate arunca asupra accidentatului orice haină uscată. Persoana ce acordă ajutor se poate izola de la pământ cu covoraşe din cauciuc, scânduri uscate, legături de haine etc. Dacă asupra accidentatului a căzut conductorul electric, atunci el se va arunca într-o parte cu ajutorul unei şipci, scânduri, baston sau cu alt obiect din material dielectric uscat. Dacă curentul electric se scurge în pământ prin corpul accidentatului, iar el strânge convulsiv conductorul în mână, atunci acţiunea curentului poate fi întreruptă mai simplu nu prin desfacerea mâinii ci prin izolarea lui de la pământ introducând sub picioare orice material dielectric uscat.

În instalaţiile electrice cu tensiunea mai mare de 1000 V pentru eliberarea accidentatului de sub influenţa curentului trebuie folosite mijloace izolatoare de protecţie corespunzătoare tensiunii reţelei sau instalaţiei: mănuşi şi şoşoni dielectrici, acţionând cu prăjina sau cleştele izolatoare.

Dacă omul a nimerit sub tensiune în reţeaua aeriană, atunci poate fi creat un scurtcircuit artificial, care va acţiona protecţia şi va deconecta sectorul respectiv. În toate cazurile, când accidentatul se află la înălţime trebuie luate măsuri împotriva căderii sau ca căderea să fie nepericuloasă.

Măsurile de prim ajutor depind de starea accidentatului. Dacă accidentatul nu şi-a pierdut conştiinţa, însă până la aceasta a fost în leşin sau s-a aflat timp îndelungat sub influenţacurentului este necesar de a-i asigura o linişte completă până la sosirea medicului sau trebuie de urgenţă transportat la instituţia medicală.

Dacă accidentatul şi-a pierdut conştiinţa, dar se simt respiraţia şi pulsul, atunci el trebuie culcat pe un aşternut moale, descheindui-se hainele şi centura şi  asigurându-i aer proaspăt. I se va da să miroase hidroxid de amoniu, se va stropi cu apă, se vor face frecţii pentru încălzirea corpului.

Atunci când lipsesc semnele de viaţă – respiraţia, pulsul, bătăile inimii în niciun caz nu se va considera accidentatul mort şi până la sosirea medicului fără întrerupere se vor efectua respiraţia artificială şi masajul indirect al inimii.

Respiraţia artificială trebuie începută imediat după eliberarea accidentatului de sub influenţa curentului şi aprecierea stării lui. Cele mai răspândite şi eficiente procedee de respiraţie artificială sunt „ gură la gură” sau „ gură la nas”. Aceste metode constau în suflarea aerului din plămânii persoanei ce acordă ajutorul în plămânii accidentatului prin gură sau nas. Frecvenţa trebuie să fie de 10…12 suflări pe minut. Suflarea aerului poate fi efectuată printr-o batistă, bandaj de tifon sau printr-o canulă specială.

La restabilirea respiraţiei accidentatului, respiraţia artificială va mai fi continuată un timp oarecare până ce accidentatul îşi va reveni complet, potrivind suflarea aerului în plămâni cu începutul inspiraţiei personale a accidentatului.

Masajul indirect al inimii are destinaţia de a menţine în organism circuitul sângelui şi a restabili activitatea inimii. Pentru efectuarea masajului indirect al inimii, prin palpare se

determină locul apăsării, care trebuie să fie cu două degete mai sus de terminaţia moale a coşului pieptului. În acest loc persoana ce efectuează masajul aplică palmele mâinilor aşezate una peste alta şi apasă coşul pieptului jos spre şira spinării cu 3…4 cm, iar la persoanele pline cu 5…6 cm.

Se efectuează 4 – 5 apăsări cu intervalul de 1 secundă între pauzele dintre suflarea aerului în plămânii accidentatului. Odată cu apăsările are loc şi procesul de expiraţie. Dacă ajutorul este acordat de o singură persoană, atunci el va succeda respiraţia artificială cu masajul indirect al inimii, adică după 2 suflări consecutive ale aerului va efectua 12…15 apăsări asupra coşului pieptului.

Despre restabilirea activităţii inimii accidentatului vorbeşte apariţia pulsului regulat neîntreţinut de masajul inimii. Pentru a controla pulsul, masajul se întrerupe pentru 2…3 secunde.

  1. Protecţia de câmpurile electromagnetice (CEM)

Sursele CEM: inductoare, condensatoare, linii fider ce unesc părţile generatoarelor, transformatoare, generatoare de frecvenţe superînalte etc.

Influenţa CEM asupra organismului uman (OU) depinde de intensitatea câmpurilor electric şi magnetic, frecvenţa oscilaţiilor, localizarea iradierii şi particularităţile individuale ale OU.

Mecanismul acţiunii – polarizarea atomilor şi moleculelor şi orientarea lor în direcţia propagării CEM, apariţia curenţilor ionici, fapt care provoacă încălzirea ţesuturilor OU. Afară de acţiunea termică CEM exercită influenţă şi asupra unor obiecte biologice. Influenţează nemijlocit asupra sistemului nervos, schimbând orientarea celulelor şi a lanţurilor de molecule, asupra activităţii biochimice a moleculelor albuminoase, asupra componenţei sângelui. Influenţa CEM poartă caracter temporar – întrerupea acţiunii duce la dispariţia fenomenelor însoţite de durere.

 

Valorile admisibile ale CEM:

  1. a) componenta electrică:
  • 20 V/m – în diapazonul de frecvenţe 100 kHz…30 MHz
  • 5 V/m – în diapazonul de frecvenţe 30… 300 MHz
  1. b) componenta magnetică
  • 5 A/m – în diapazonul de frecvenţe 100 kHz…1,5 MHz

Măsurile şi mijloace de protecţie contra CEM:

  1. a) măsuri organizatorice:

– admiterea la lucru doar a persoanelor sănătoase, trecute de 18 ani;

– regim optimal de muncă şi odihnă;

– măsurarea periodică a nivelului CEM;

– reducerea zilei de muncă şi concedii suplimentare.

  1. b) măsuri tehnice:

– micşorarea iradierii în sursă;

– folosirea utilajului cu nivel scăzut al iradierilor electromagnetice;

– utilizarea absorbanţilor de putere;

– folosirea ecranelor reflectoare sau absorbante de iradieri;

– utilizarea sarcinilor concordate pentru evitarea reflectării undelor în mediu.

  1. c) mijloace individuale de protecţie:

– halate din pânză cu fibre metalice;

– ochelari de protecţie cu sticlă acoperită cu strat străveziu de bioxid de staniu.

  1. Mijloacele individuale de protecţie (MIP) contra electrocutării

MIP după destinaţie se împart în principale şi auxiliare, iar după tensiunea de utilizate: mijloace de joasă tensiune şi de înaltă tensiune.

Mijloacele principale sunt acelea care menţin tensiunea de lucru o perioada îndelungată şi pot proteja angajaţii de sine stătător. Cu acestea se permite atingerea elementelor ce se află sub tensiune.

Mijloacele auxiliare nu pot proteja angajaţii de sine stătător şi se folosesc numai asociat cu mijloacele principale.

După modul de protecţie MIP pot fi: electroizolante, de îngrădire şi suplimentare:

– mijloace electroizolante principale de joasă tensiune: prăjini electroizolante, indicatoare de tensiune, mănuşi electroizolante, scule cu mânere izolante (şurubelniţe, cleşti, chei etc.).

– mijloace electroizolante auxiliare: plăci, teci, pălării, folii, degetare, galoşi electroizolanţi, cizme, platforme şi covoraşe izolatoare.

MIP electroizolante de înaltă tensiune:

– principale: prăjini, cleşte, indicatoare de tensiune înaltă, indicatoare de coincidenţă a fazelor;

– auxiliare: plăci, teci, mănuşi dielectrice, cizme, platforme, covoraşe electroizolante.

MIP de îngrădire sunt destinate pentru îngrădirea temporară a părţilor conductoare şi pentru a uni în scurtcircuit fazele instalaţiei electrice (îngrădiri mobile, scurtcircuitoare, dispozitive de descărcare a sarcinii capacitative, atenuatoare de tensiune indusă).

MIP suplimentare sunt destinate pentru protecţia angajaţilor de acţiunile optice, termice, mecanice, chimice ale curentului electric (ochelari de protecţie, căşti de protecţie, mănuşi din prelată, centuri de siguranţă, gheare de fier, frânghii, lanţuri, scări).